Amintindu-ți de adolescență

flori de primavaraSoarele de azi, adierea blândă de vânt și mirosul de primăvară m-au făcut să-mi aduc aminte de ceva ani în urmă.  Și tu de câte ori îți amintești de anii de școală, de adolescență, de ai tăi 18 ani? Timpul ăsta primăvăratic mi-a amintit de o istorioară hazlie din primul an de facultate. Aș întreba fetele: de câte ori ați ieșit cu un băiat pe care nu-l cunoșteați și cum a fost rendez-vous-ul? 😀
Eu am riscat o dată, deși nu era chiar necunoscut de tot, era de la aceeași facultate și era fostul coleg de clasă bunei mele prietene, Ana.  A fost ea să-mi zică “uite că-i placi și n-ar fi rău să ieși cu el de Ziua Orașului“. Ei, mi-am zis, de ce nu?
M-am îmbrăcat frumușel și am plecat în oraș, că doar am însoțitor la sărbătoare. 😀 Am ieșit noi, mai mulți colegi și sora mea cu iubitul ei; am mai umblat așa dea foaie-verde prin oraș, iar acolo lume, concerte și expoziții: ca de Ziua Orașului. Mai spre seară am plecat cu toții într-un local, să continuăm distracția. Am petrecut așa ca tineretul, cu niște păhărele, chiote și veselie. Eu, mă rog, eram în compania unui cavaler, drăguț din partea lui că avea grijă să mă simt domnișoară și știți voi, fetele, privirea aceea care te face să te simți că e mai bine să te ții la distanță, pentru binele ambilor. 😀 Mai spre miezul nopții, când toată lumea începe să se împrăștie pe acase, am ieșit și noi cu gașca noastră. Soră-mea în față de mânuță cu iubitul și eu cu “cavalerul” meu în urma lor. Îmi zice “știi m-am simțit bine azi în compania ta, n-ar fi rău să mai ieșim”. Eu zâmbesc. Mergeam spre stație ca să luăm poate vreun taxi, să ajungem cumva acasă, lucru anevoios când, după concertele de sărbătoarea orașului mii de oameni au aceeași intenție ca și noi la acel moment. Cum mergeam noi așa, eu ținându-mă de brațul lui, căci eram pe tocuri înalte și obosită, la un moment dat exclamă: “oh! uite și maxitaxi-ul meu, îl prind că celălalt cine știe când vine! Ne vedem mâine la facultate, noapte bună!” Eu cu ochii holbați ca cepele, n-am reușit să-i zic nimic. Am rămas pe marginea drumului spre stație, iar soră-mea mai leșina de râs. am avut atunci un moment de ilaritate, am râs cu gust și râd și azi: nu toți “cavalerii” sunt “cavaleri” pân’ la urmă! Ăsta a fost unicul caz când eu am petrecut un băiat până la stație și nu el pe mine. 😀
Fetelor, încercați să-i cunoașteți cât de cât înainte de a ieși cu ei, mai ales spre seară!
Cum credeți, a doua zi la facultate i-am mai vorbit? N-am făcut-o nu din cauza că m-am supărat, ci că-mi venea să râd de fiecare dată când îl vedeam. Nu i-am mai dat numele aici, dar cred că s-ar regăsi dacă ar citi cumva postarea asta. 😀 Trăiască cavalerii! 😀

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s