Filme de Crăciun: câteva ecranizări numai bune pentru perioada sărbătorilor

novogodnie_filmi-e1419320646794 Acum că e perioada sărbătorilor de iarnă, cu toții (sper) avem dispoziția de sărbătoare, tindem să fim mai pozitivi, mai buni, să credem în magie și, desigur, căutăm ca niște copii să revizionăm toate acele filme cu care am crescut, pe care le iubim anume în această perioadă, de care ne este dor uneori. Eu le-am selectat din amintiri și inspirație pe cele mai potrivite pentru vremea de dinaintea Crăciunului și a Anului Nou 🙂 , iar pe cititori îi rog să ofere unele sugestii dacă am scăpat din vedere unele filme bune, pe care ar trebui să le vadă toată lumea! 😉 Continue reading “Filme de Crăciun: câteva ecranizări numai bune pentru perioada sărbătorilor”

Advertisements

Un cadou pentru cititori

piata de cartiCa să nu fac comparație între Moldova și țările europene, am să spun doar atât: aici se face altfel. Biblioteca din orășelul unde mă aflu organizează de sărbători „un mercatino” de cărți uzate, o mică piață improvizată în incinta bibliotecii, cu utilitate triblă – ca să elibereze o parte din stocul de cărți din bibliotecă; ca să le facă un cadou plăcut iubitorilor de carte, oferindu-le acestora cărți la prețuri foarte joase (0,50 – 2 euro); și în felul acesta să câștige ceva bani pentru cumpărarea cărților noi necesare bibliotecii: formidabil! M-am ales azi cu 5 cărți bune în stare ideală, printre care „Teoria relativității” explicată de Einstein,  un roman despre Sfântul Graal, o carte de psihologie motivațională, un ghid pentru viitoarele mămici (întotdeauna prinde bine) și un roman de Andrea Vitali, scriitor italian. Asta te inspiră și te bcură cu ocazia sărbătorilor!
Mă întreb de ce nu se organizeză astfel de lucruri și la noi? De ce, înafară de intersecția de la Docuceaev și cele câteva mese cu cărți în limba rusă de pe bd. Ștefan cel Mare, nu se găsește nimic de acest fel  în capitală măcar? S-ar vinde ca pâinea caldă! În schimb în bibliotecile noastre cărțile putrezesc și prind colb, iar în librării prețurile usturătoare îi fugăresc pe majoritatea vizitatorilor…
Nu fac nicio comparație, deși ar fi multe de făcut, dar afirm doar că intelectualitatea și administratorii edificiilor culturale din Moldova ar trebui să ia măcar câteva exemple mărunte de la țările din occident.

Drama secolului XXI

drama sec. XXIDacă în secolele trecute lumea se confrunta cu malatii și războaie, drama secolului nostru, abia început, reprezintă migrațiile peste hotare. Despărțirea părinților de copii și a copiilor de părinți. Fie că pleacă primii ca să le poată oferi un viitor mai bun copiilor, fie că cei vârsnici rămân singuri cu gândul la copiii lor, plecați ca să-și găsească un drum mai bun în viață. Așa mi-am petrecut și eu zilele astea părinții, care au plecat amândoi departe-departe, dincolo de ocean.  Suntem bucuroși de unele posibilități, dar întristați de dor și despărțire. Nu-i ușor când mama și tata pleacă de-acasă. Rămâne casa lor goală, stă neatins computerul tatălui, se usucă și mor florile mamei… Iar copiii, copiii trebuie să fie tari, pentru că așa au spus părinții. Și ei încearcă din răsputeri să fie tari și să zâmbească când îi petrec la aeroport, sau la gară, le flutură din mână când își iau rămas bun cu privirile, apoi se întorc pustiiți și triști acasă, în casa goală, Continue reading “Drama secolului XXI”