Despre trenurile italiene…

Uneori mă mir de societatea italiană, ca țară europeană care încurajează dreptatea, justiția, democrația și bunul simț.

trenurile in italiaCeva zile în urmă mergeam în tren. Un cuplu de turiști, draguți, amabili și manierați din câte am văzut. Se apropie controlorul de bilete și auzindu-i vorbind în engleză s-a orientat direct către ei (se vede că știu ei deja către cine să se îndrepte). Le-a cerut biletele, tinerii i le-au arătat, doar că nu erau validate în boxele speciale din stații, unde se introduce biletul înainte de a urca la bord. E o regulă desigur, dar orice regulă are și o excepție. Sunt și cazuri în care aceste excepții se aplică, dar nu și în cazul tinerilor în călătorie prin Italia. Veneau de la Venezia și mergeau la Verona. Controlorul, o blondă de vreo 30 de ani, puțin amabilă, le-a spus: pentru că biletele nu erau validate vor trebui să plătească o amendă în valoare de 30€ fiecare. Biletul costa 8 și ceva.

După mine, nu cred că acei tineri aveau să călătorească pe aceelași itinerar, cu aceleași bilete. Putea să le însemne biletele ca ”verificat” și atât, dar nu… Sărmanii au trebuit Continue reading “Despre trenurile italiene…”

Cărțile lui José Rodrigues Dos Santos

Într-o altă postare ziceam să vă povestesc despre o cărticică (de vreo 500 de pagini) de Dos Santos. Eu am citit-o în limba italiană – Il Tribunale degli Eretici, în română ar fi, cred că, Tribunalul Ereticilor, deși titlu original în portugheză e A Mão do Diabocare în traducere mot-a-mot înseamnă Mâna Diavolului. Așa că alegeți voi, dragi cititori, titlul care vă place mai mult. 🙂

Scriitorul

ng2178666-300x199Dos Santos e un scriitor portughez, jurnalist și lector universitar, născut în 1964 în Provincia Mozambique. A scris circa 15 romane, iar în prezent este prezentator de știri la Televiziunea Publică Portugheză RTP1.  În acest an Dos Santos a fost numit cel mai bun scriitor portughez, cu 28.000 de voturi.

Autorul a scris până acum 6 romane în care protagonistul il-tribunale-degli-eretici_3075_x600Tomás Noronha revine cu regularitate, ultimul fiind chiar ”Mâna Diavolului”, publicat în 2012, după succesul grandios cu bestseller-ul Vaticanum. Chiar dacă la începutul romanului separările dintre capitole mă plictiseau pentru că nu vedeam legătura între ele, pe parcurs m-a captivat încât nu aveam răbdare să termin lecțiile ca să mă pun iar pe citit. Romanul nu are o temă excepțională, dar e plin de aventuri bine descrise care te fac să te simți omniprezent, e plin de acțiuni, informații care ne deschid ochii despre ce se petrece în lume și ce reprezintă, de fapt, autoritățile, vorbește despre UE, euro etc. și te fascinează modul de a raționa a lui Tomas, acest profesor universitar de istorie, rămas la un moment dat fără serviciu, care a trecut prin proteste în Grecia, a fugit din mâinile asasinilor în Portugalia, Spania și Italia și care a demascat cel mai mare secret…

Rezumat

Tomas Noronha, după ce se întoarce dintr-o călătorie de serviciu din Grecia Continue reading “Cărțile lui José Rodrigues Dos Santos”

Cuvintele mele te vor pune pe gânduri…

71Între pauza dintre ore m-am așezat în parc să citesc. E extrem de plăcut primăvara în parc, indiferent unde suntem. Îți dai seama că natura se trezește la viață, soarele încălzește ușor, o briză primăvăratică îți dă câte un tremurici și miroase a verdeață. După o iarnă lungă și rece acest miros e mai plăcut ca niciodată. Din toate părțile zboară puf (că o fi de la plopi, nu știu); părinți cu copilași care sar în aer după puf sau după hulubi. O priveliște pacifică, văzând că eram în centrul orașului și din toate părțile traficul necontenit de transport  se tot făcea auzit. Mulțumită că am găsit o bancă la soare, citeam ”Il tribunale degli eretici” (despre care am să vă povestesc într-o altă postare). Răsfoind paginile cărții observ un hulubaș trecând pe lângă picioarele mele. Capul sur întunecat, gâtul verde strălucitor, pieptul alb, iar aripile negre. Îl priveam fără să mă mișc ca să nu-l sperii și ca să-l pot admira până își ia zborul. Privesc cum se mișcă încetișor pe lângă picioarele mele, șchiopătând. Mă uit la piciorușele lui roșii…unul avea 2 degete în loc de trei, iar celălalt avea doar unul. Mi-au venit lacrimile, și îmi vin și acum când îmi amintesc, cu greu le-am înăbușit. Sărmanul hulubaș… nu știu dacă așa a ieșit el din ou sau i-a făcut cineva ceva, dar m-a întristat nespus.
Bietele animale, schilodite de mediul în care trăiesc…