Despre trenurile italiene…

Uneori mă mir de societatea italiană, ca țară europeană care încurajează dreptatea, justiția, democrația și bunul simț.

trenurile in italiaCeva zile în urmă mergeam în tren. Un cuplu de turiști, draguți, amabili și manierați din câte am văzut. Se apropie controlorul de bilete și auzindu-i vorbind în engleză s-a orientat direct către ei (se vede că știu ei deja către cine să se îndrepte). Le-a cerut biletele, tinerii i le-au arătat, doar că nu erau validate în boxele speciale din stații, unde se introduce biletul înainte de a urca la bord. E o regulă desigur, dar orice regulă are și o excepție. Sunt și cazuri în care aceste excepții se aplică, dar nu și în cazul tinerilor în călătorie prin Italia. Veneau de la Venezia și mergeau la Verona. Controlorul, o blondă de vreo 30 de ani, puțin amabilă, le-a spus: pentru că biletele nu erau validate vor trebui să plătească o amendă în valoare de 30€ fiecare. Biletul costa 8 și ceva.

După mine, nu cred că acei tineri aveau să călătorească pe aceelași itinerar, cu aceleași bilete. Putea să le însemne biletele ca ”verificat” și atât, dar nu… Sărmanii au trebuit să scoată cartelele lor de bancomat, a ei nu funcționa aici în Italia, a trebuit să împrumute de la el. Mai pe scurt un haos, care a durat vreo 20 de minute, în timp ce în tot trenul se puteau găsi zeci de călători localnici care nici nu-și cumpără bilet. De la turiști se obține mai mult! El era din Marea Britanie și ea din Africa de Sud. Cred că degrabă nu mai revin ei prin Italia.

În altă zi, două chinezoaice care merg la Padova, cred că la universitate, se urcă în trenul care era pe punctul de a se porni. Îi spun îndată controlorului că n-au bilet și acestă se oferă să le vândă biletele la bord. Doar că pe lângă cei 4,10€ care ar trebui să-i scoată din buzunar pentru un bilet de la Vicenza la Padova, fetele trebuiau să-i mai plătească pe deasupra încă 5€. Și la autobuze e aceeași istorie – biletul costă dublu dacă îl achiți la bord. Și dacă n-ai timp să stai la coadă 10-20 de minute că pleacă trenul sau autobuzul, ce faci?

Și atunci cum să nu încurajeze autoritățile astea proaste a lor călătoriile fără bilet..?

Iar lucrătorii de la casele de bilete ale companiei Trenitalia în genere fac furor prin modul de a ”lucra” – nu fac decât să scarpine limbile în marea parte a timpului și călătorii, sărmanii, stau cu boarfele în coridor așteptând să îi ajungă rândul. M-am încumetat o dată să le fac observație a două ”muncitoare” de la casă, că lumea întârzie la trenuri, cozile au câte 10 metri și ele stau de vorbă! Ce credeți? Au pornit ca gâștele amândouă odată, una în genere a închis brusc casa că ”pleacă la prânz” iar cealaltă m-a trimis mai cu șuturi să mă duc să-mi cumpăr bilet la mașinile automate, dacă nu am timp să aștept. Evviva l’Italia!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s